Aboneaza-te       la Horoscop URANIA Horoscop saptamanal prin e-mail  
Intrarea Soarelui şi a lui Mercur în casa prietenilor este de bun  augur  pentru Fecioare. De pe 21 vor beneficia de sfat, ajutor, susţinere   morală din partea prietenilor şi a unor persoane importante. Este vorba   despre apropierea de segmente de viaţă pe care şi le-au dorit –   participarea la şedinte, reuniuni, congrese, să fie invitaţi să facă   parte din structuri, societăţi, fundaţii, cluburi, adunări sau să fie în   preajma unor oameni foarte importanţi.
Trebuie totuşi să ţină  cont că aceste aspecte nu fac referire şi la  aspectul afectiv şi să nu  ia în serios sau să interpreteze greşit  gesturile elegante şi  politicoase. De câte ori o să li se strângă mâna  doamnelor asta nu  înseamnă că sunt declaraţii de dragoste sau de  prietenie pe viaţă.
Riscul  este ca, la foarte puţin timp după ce a intrat în contact cu   respectivele persoane importante, oamenii să nu mai fie la fel de   amabili, iar Feciorele trebuie să înţeleagă această bucăţică de fericire   ca fiind una temporară.  În ceea ce priveşte segmentul banilor, apar  blocaje, neîncredere,  punere în gardă. Casele astrale vorbesc pentru  noi, astrologii, despre o  chestiune de sănătate şi o chestiune psihică,  a sistemului nervos, dar  există şi şansa unei vindecări, în cazul în  care este vorba despre un  atac de cord sau afecţiuni ale sistemului  cardiovascular. Depinde de  vârstă. Cei tineri, cu adevărat s-au  însănătoşit; probabil că nici nu a  fost vorba despre o afecţiune  profundă.
VEZI      VIDEO Horoscop Urania 19-25 iunie Zodia Rac
Aboneaza-te       la Horoscop URANIA Horoscop saptamanal prin e-mail  

 
 


























0 comentarii:
Trimiteți un comentariu