URANIA prezintă horoscopul săptămânii 19-25 iunie 2010

URANIA prezintă horoscopul săptămânii 19-25 iunie 2010
HOROSCOPUL SĂPTĂMÂNII 19-25 IUNIE : Săptămâna 19-25 iunie este marcată de 2 evenimente importante. Primul are legătură cu poziţia Soarelui care, pe data de 21, intră sub semnul Racului, semn al maternităţii. Cu toţii ne vom simţi mai devitalizaţi, mai lipsiţi de forţă. Totodată, ziua de 21 iunie marchează solstiţiul de vară şi cea mai lungă zi din an.
Începând cu acea dată, zilele se vor scurta, dar se produc şi intensificări de vibraţie la poli opuşi şi începem să trăim intens vara. Este, totodată, o perioadă a tranziţiilor de la interior la exterior, de la obiectivitate la subiectivitate şi o perioadă favorabilă în special femeilor.
Al doilea aspect vizează intrarea planetei Mercur în Rac. Mercur îşi părăseşte domiciliul (zodia Gemenilor) şi astfel se accentuează tot ce ţine de instinctul matern, de relaţia cu familia dar mai ales cu copiii, intensifică tot ce înseamnă apartenenţa la un grup (religios, cultural, lingvistic) sau chiar la o ţară. Sfârşitul de săptămână aduce o încleştare de poziţii astrale pe axa Capricorn/Berbec şi Capricorn/Rac.
Stelele fixe ale săptămânii 19-25 iunie vorbesc toate despre succes în toate formele sale- obţinut mai facil sau prin eforturi. Este vorba despre succes în studiu, un succes la examene. Planetele sunt aliniate într-un chip fericit, astfel că, din acest punct de vedere, avem aspecte favorabile.
Dispunerea planetară e de natură să accentueze preocupările legate de agricultură. Nu toate lucrurile vor merge bine aşa cum s-a prevăzut. Pot să apară pagube mici care pot da peste cap echilibrul financiar mai ales în micile gospodării.
Următoarele săptămâni sunt supuse unor treceri violente, unor schimbări climaterice drastice. Dar nu banii sunt importanţi în această perioadă, ci baza materială, aşa că cei mai preocupaţi sunt cei care au grijă de culturile agricole. Aceştia se vor confrunta cu alterări ale recoltelor din diferite motive, cum ar fi, de exemplu, furt sau inundaţii. Dacă săptămâna aceasta vor fi afectate mai ales culturile mici, de săptămânile viitoare sunt în pericol şi culturile mari.
Dincolo de aspectul agricol, ziua de 25 iunie este crucială din punct de vedere al traseului financiar. Atunci se poate înregistra o schimbare de atitudine, de legătură, de stil şi partea gravă este aceea că nu numai ideile rele vor fi părăsite, ci şi cele bune.
Sfârşitul lunii iunie, începând cu ziua de 25, stă sub semnul schimbării, al transformărilor cu brutalitate, al iniţiativelor.