Pentru cei născuţi în zodia Peştilor, perioada cuprinsă între 21 şi 23  septembrie este deosebită. Teoretic ea este bună, e favorabilă dar este  foarte inegală. Aduce surprize, răsturnări de situaţie, secvenţe de  viaţă care nu au mai fost trăite, contexte neobişnuite, idei originale  şi tot felul de evenimente imprevizibile. Sunt eroii unor situaţii  nemaivăzute, nemaipomenite, sunt uneori victimele unor mici accidente  sau a unor stări fulgurante, proaste.
De multe ori ipostazele în  care trăiesc sunt diametral opuse, de la maximă tristeţe, lacrimi,  disperare, lipsă de orizont, enervare, depresie, însingurare,  înstrăinare, până la o stare de jubilaţie, de mulţumire, de satisfacţie,  de fericire, de extaz ori de succes cu totul şi cu totul culminant. 
Este  o perioadă, după cum spuneam inegală şi disproporţionată într-un anume  fel epuizantă şi obositoare, costisitoare, e cu cheltuială mare de  energie, dar care prin această spectaculozitate, prin teatralismul şi  nemaipomenitul, nemaiauzitul ei, poate să îi pună pe cei născuţi în  zodia peştilor în cele mai incredibile situaţii. Să fie eroi dar şi  victime, să fie învingători dar să fie şi puşi la încercare din plin,  uneori chiar răniţi. 
O perioadă contradictorie
Nu  întotdeauna un om rănit este un om înfrânt. Poţi să fi victorios şi cu  multe cicatrici pe trup aşa cum se petrecea uneori în armata romană.  Cine îşi arăta pieptul plin de cicatrici însemna că a fost în faţă, în  primele rânduri, într-o bătălie, nu s-a dat deoparte, nu s-a eschivat şi  a primit loviturile sorţii sau loviturile duşmanului din plin în piept,  dar asta era un titlu de glorie. Cam aşa vor fi şi peştii la sfârşitul  acestei perioade.
 Luna plină îi priveşte pe aceşti nativi din  plin, în ziua de 24 septembrie, mai ales pe axa banilor unde este o  chestiune de afirmare, de decizie, de determinare ori de profundă  motivare. Ori se enervează că nu au bani ori se enervează că trebuie să  dea bani, oricum se vor enerva şi vor hotărî să facă ceva doar doar pe  viitor să nu se mai afle într-o astfel de ipostază. 
Trăiesc  momente care nu le fac plăcere. Ori sunt obligaţi să cheltuiască enorm  ori sunt obligaţi să facă rost de bani pentru a face faţă unor plăţi.  Situaţia este stringentă, complicată şi de cele mai multe ori enervantă.  Între 22 şi 24 septembrie mercur va face opoziţie cu luna neagră, cu  luna în tranzit, ducând în felul acesta la extrem conflictele  parteneriale, în principal cele personale, cu soţul sau soţia, alteori  al răstimpuri mai rare într-un parteneriat, într-o colaborare, într-o  cooperare.
Aici este rost de ceartă, de acuzaţii, de  neînţelegeri, de tot felul de situaţii răstite. Nu este foarte agreabilă  această ipostază şi îi rog pe cei născuţi în zodia peştilor să nu se  pună chiar la mintea tuturor mai ales că sunt şi oameni care altă treabă  nu au decât să îi enerveze pe aceştia, să îi pună pe drumuri, să îi  pună în situaţii imposibile în ideea că poate reuşesc şi ei ceva, măcar  să îi scoată din sărite, să îi destabilizeze şi să îi abată de la planul  lor altfel foarte bun. 
Apel la diplomaţie
Nu  faceţi jocul duşmanilor, oamenilor mărunţi, încuiaţilor, obosiţilor  mental sau răuvoitorilor. Încercaţi să nu cooperaţi cu duşmanul,  încercaţi să rămâneţi calm, ferm, stabil pe poziţie, nu daţi nici  satisfacţie, nici curs, nici glas dorinţelor dumneavoastră, stărilor  interioare sau provocărilor. Fiţi puternici, fiţi deştepţi, fiţi  inteligenţi, fiţi subtili, fiţi deasupra mizeriilor vieţii cotidiene. 
Ar  rămâne iarăşi de subliniat faptul că în perioada 22-23 septembrie veţi  fi obiectul unor vizite speciale. O să vă viziteze după cum este cazul:  muza, inspiraţia, rudele în vis. O să fiţi obiectul unor trăiri  extrasenzoriale, unor ipostaze care or să ţină de iluminare, de o anume  comunicare în astral. Puteţi primi sfaturi, avertismente, puteţi să vă  însănătoşiţi sau să primiţi, într-un chip memorabil, o serie de  informaţii şi pase magnetice care au darul de a vă odihni mintea, de a  vă linişti sufletul şi de a vă înzdrăveni trupeşte.
Unele dintre  aceste gesturi salvatoare pot veni fără să fie provocate, pur şi simplu  ca o binefacere, ca un har divin de la îngerii dumneavoastră protectori,  de la ghizii spirituali. Alteori ele pot să fie cerute şi primite ca un  fel de beneficiu de la terapeuţi, de la preoţi sau de la persoane cu o  zestre deosebită într-un plan spiritual.

 
 


























0 comentarii:
Trimiteți un comentariu