Cuvântul perioadei: dragoste
O serie de persoane născute în zodia Taurului pot să fie mai iubite decât în alte perioade, mai admirate şi mai preţuite decât în alte momente ale acestui an sau ale vieţii lor. Pot să fie adulate uneori chiar linguşite sau să fie lăudate, pe bună dreptate cu cele mai justificate cuvinte şi în cele mai fireşti atitudini şi posturi. Luna le este, între 21 şi 23 septembrie, un aliat de nădejde. Le dă farmec, le dă femeilor atractivitate şi fascinaţie iar bărbaţilor o anume dimensiune frumoasă, superioară, distinsă.
Sunt avantajate ambele sexe dar cred că un accent special, în funcţie de context, pot să primească femeile. Ziua de 23 septembrie s-ar putea să fie una memorabilă şi de destin prin faptul că luna realizează o conjuncţie de o valoare deosebită la gradul 28 atât cu ificaţ cât şi cu mâne o. S-ar putea să li se facă dreptate, s-ar putea să înceapă un fenomen bun în viaţa lor, de recuperare de imagine, de revitalizare, de recreditare, de afirmare, de succes, de înnoire, de investire sau de credibilizare mai ales dacă sunt foarte tineri, fără experienţă sau necunoscuţi.
Apoi combinaţia cu Ificaţ poate să le aducă aceloraşi nativi un salt special, o conexiune neobişnuită, o întâmplare ieşită din comun. Pot să întâlnească oameni noi. Pot să aibă cu o serie de persoane cunoscute relaţii şi aventuri pe care nu le intuiau, nu le bănuiau. Unele pot să ţină de simpla prietenie, altele pot să ţină de o anume conjunctură care îi reuneşte pe oameni sub aceeaşi umbrelă ale unor interese, dar nu meschine, urâte sau vicioase, ci ale unor interese nobile.
Secrete
Se poate vorbi şi de un cadru juridic, de un context legal sau de o anume coloratură care să ţină de parteneriatul care, chiar dacă nu este semnat acum, chiar dacă nu ţine de o semnătură pe hârtie şi de o ştampilă, are o astfel de valoare sau se poate contura o astfel de ipostază în săptămânile următoare.
Începând cu seara zilei de 23 septembrie, întreaga noapte şi întreaga dimineaţă de 24 septembrie, contextul astral este pentru aceşti nativi de o anume dimensiune karmică şi anume este vorba de o lună plină cu lună în berbec în casă a douăsprezecea. Se pot ţese relaţii personale secrete, se pot activa interese secrete iar ei să fie oamenii, nu vreau să folosesc termenul de marionetă dar poate la un moment dat să apară şi această ipostază, să fie manipulaţi, instrumentalizaţi.
Pe de o parte să fie vorba de un minim interes pentru ei şi despre un maxim interes pentru cei care stau în spatele acestor sfori sau acestor relaţii dar indiferent de jocul de interese, pentru aceşti nativi se ridică noi probleme de muncă, de parteneriat şi cooperare. Unele ţin de asumarea destul de riscantă şi periculoasă a unor ipostaze publice sau private. Altele ţin de o anume răspundere chiar la locul de muncă care poate să sune a gest nebunesc.
Se aruncă cu capul înainte, spun da, acceptă tot felul de sarcini de serviciu, de misiuni, pe care, până nu demult le-ar fi refuzat cu foarte multă indisponibilitate pentru situaţii categorice. Nu doreau să intre într-un colimator sau nu doreau să intre într-un malaxor de imagine. Se protejau, stăteau deoparte şi se mulţumeau să muncească şi să fie cât de cât apreciaţi. Acum riscă totul. Riscă liniştea, riscă sănătatea, riscă chiar imaginea, riscă o serie de relaţii personale să fie pulverizate în favoarea altora.
Mici disfuncţii, dar şi satisfacţii
De aceea spuneam că este o perioadă de destin, sunt două zile esenţiale, sunt două zile în care se pot petrece foarte multe lucruri. Acum începând tot cu ziua de 23 septembrie soarele le intră în casa muncii. Vor nu vor vor avea probleme de muncă, de activitate. Nu neapărat pentru că acestea ar fi rele sau conflictuale ci pentru că pot să apară noi relaţii de muncă. De altfel tot aspectul de lună plină se aşează pe casa sănătăţii, sperăm cu nu vor avea probleme de sănătate deşi nişte disfuncţii pot să apară. Vom reveni imediat şi la acest aspect dar să ne continuăm analiza pe muncă.
Vorbim de o lună în berbec în casă a douăsprezecea şi soare în casă a şasea ceea ce înseamnă un apogeu, o ridicare în putere, o numire, o funcţie, o radicalizare a poziţiei lor sau o schimbare totală a unui loc de muncă, a unei vieţi şi a unei activităţi care era foarte bine aşezată. Poate că într-o dimensiune banală şi mai puţin satisfăcătoare.
Acum lucrurile sunt profund satisfăcătoare, mobilizatoare, incitante. Provocarea este uriaşă dar şi disponibilitatea taurilor este imensă având în vedere că soarele se va apropia în săptămânile următoare de saturn şi va face o combinaţie extrem de interesantă. Inclinăm să credem că pentru foarte mulţi dintre cei născuţi în zodia taurului se pune problema accesului la putere, al demnităţii, al rangului, al funcţiei, al autorităţii sau al unei activităţi desfăşurate la un palier net superior faţă de cel din trecut.
Este vorba de evoluţie, de dezvoltare, de trepte pe care le urcă, este vorba şi de o susţinere deosebită, este momentul când această conjuncţie uranus-jupiter care luminează casa a unsprezecea a prieteniilor, solidarităţilor şi susţinerii, trimite raze spre rolul social, spre asumare de tot felul de ipostaze. Vorbeam de riscul asumat şi acesta este un pic mai mare decât estimează ei. Pericolul este mai mare de cât îl văd sau de cât le-ar conveni să-l recunoască. De cele mai multe ori îl minimalizează, îl marginalizează sau îl ignoră pentru un moment în favoarea fascinaţiei unei vieţi care este într-o deplină transformare.
Nu acceptaţi tot
Vă atrag atenţia că nu chiar tot trebuie acceptat, nu chiar totul trebuie aprobat şi nu chiar totul trebuie asumat ca fiind o problemă de carieră şi destin. Nu uitaţi. Casa a şaptea în scorpion este locuită deocamdată de o combinaţie care pentru dumneavoastră este încă toxică cum ar fi combinaţia între venus şi marte în scorpion într-o relaţie hai să nu spun neapărat vicioasă dar periculoasă, stranie şi plină de neşanse de riscuri cu luna neagră. De aceea există şi o faţă nevăzută a aceste ipostaze strălucitoare sau bune care apare. Unii nu vor dori să recunoască sau să accepte ideea că îi paşte vreun pericol sau se vor supraestima zicând că sunt suficient de mături şi de experimentaţi încât să şină sub control toate aceste riscuri.
Îi avertizez că se înşală după cum, cei mai naivi şi lipsiţi de experienţă, insist chiar să îi sperii, mai bine să îi sperii eu acum decât să se dea cu capul de realitate şi să ţină cont de faptul că în spatele multor promisiuni, în spatele multor susţineri, în spatele acestei extraordinare împingeri în prim-plan se află şi o serie de interese.
Aduceţi-vă aminte şi nu o să vă pară rău de formula pe care am folosit-o la începutul acestei analize când vorbeam de jocul de marionete, de iţe, de interese secrete, de acest uriaş teatru de păpuşi pe care ei nu îl regizează ci îl pun în practică, îl trăiesc, îl joacă cu riscul propriei vieţi.
VEZI VIDEO PRIMA PAGINA
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu