Horoscop zilnic 11 Martie 2010

Berbec
Dacă prindeţi pe careva cu ocaua mică, deveniţi foarte exigent şi neiertător, pentru că nu aţi vrea să aveţi de suferit din cauza minciunilor altora. Aveţi un nas extrem de fin şi simţiţi intenţiile necinstite ale unora, astfel încât veţi putea scăpa neatins de eventualele jocuri de culise sau bârfe ieftine. Mai bine spuneţi dumneavoastră primul un adevăr decât să înceapă unii să întindă vorba fără rost şi să inventeze vrute şi nevrute.

Taur
Aveţi motive de veselie şi de distracţie, lăsând la o parte toate grijile mărunte care nu merită atenţie. Vă aflaţi într-un anturaj care vă încarcă de energie pozitivă şi vă mobilizează foarte bine în diverse activităţi relaxante. Totuşi, starea de confort a acestei zile are şi o latură secundară, în sensul că vă puteţi relaxa atât de mult, încât aţi putea scăpa din vedere unele detalii, devenind neatent şi distrat.

Gemeni
Visaţi frumos, furat de promisiunile măreţe ale partenerului, dar chiar îl credeţi, pentru că vă doriţi ca planurile pe care vi le faceţi împreună să meargă spre o materializare cât mai rapidă. Dacă întâlniţi azi pe cineva nou, simţiţi cum emoţiile vă copleşesc şi de la un simplu salut deja clădiţi castele de nisip. Fiţi un pic mai realist şi nu vă lăsaţi furat de utopii. De la un salut până la o căsătorie e cale lungă.

Rac
Sunteţi epuizat fizic şi nici nu aveţi o motivaţie specială pentru a vă aduna forţele ca să mergeţi mai departe. Faceţi doar act
de prezenţă în colectivul din care faceţi parte, dar nu sunteţi convins că eforturile comune duc totuşi undeva. Sunteţi mult tras înapoi de anturaj, care nu vă stimulează câtuşi de puţin să luptaţi pentru un scop comun.

Leu
Nu vă puteţi concentra la proiecte de anvergură, ca atare, căutaţi scuze ca să nu vă implicaţi în vreun proiect de care depind veniturile dumneavoastră imediate. Sunteţi neatent, distrat şi superficial, iar această atitudine nu se potriveşte deloc cu eventuale sarcini importante, pentru că vă stricaţi imaginea de profesionist adevărat! Dacă e loc doar de divertisment şi joacă, acolo e de dumneavoastră.

Fecioară
Discuţiile se leagă extrem de greu din cauza suspiciunilor cu care priviţi pe toată lumea. Orice informaţie care vă este transmisă chiar şi de persoane de toată încrederea este analizată la rece cu multă exigenţă, pentru că nu vreţi să vă bazaţi pe ceva neverificat şi să aveţi cumva de suferit. Mai bine precaut şi rezervat decât entuziasmat la tot ce auziţi şi să aflaţi mai apoi că aţi fost indus în eroare.

Balanţă
Deşi îi aduceţi dovezi clare de iubire, partenerul se îndoieşte de dragostea dumneavoastră şi vrea să-i demonstraţi altfel ceea ce simţiţi pentru el. Nu mai vrea gesturi ieftine, nu se mulţumeşte doar cu vorbe frumoase şi promisiuni, ci vrea să vă vadă că vă asumaţi responsabilităţi pentru o viaţă în doi serioasă. Mai greu va fi dacă iubiţi două persoane în acelaşi timp, pentru că vă veţi trăda rapid că gândul vă e mereu… la celălalt!

Scorpion
Încă nu vă puteţi detaşa de un eveniment din trecut care a avut efecte profunde asupra psihicului dumneavoastră. Ori nu puteţi ierta sau uita, ori trăiţi încă din amintirile frumoase de odinioară, crezând că totul a rămas ca atunci. Poate reînvia un moment intens de odinioară, dar trebuie să discerneţi mai atent între ceea ce trăiţi acum şi ceea ce a fost cândva.

Săgetător
Primiţi un sfat salvator la momentul cel mai potrivit pentru a lua o decizie capitală sau pentru a aduce la normal o stare de lucruri un pic dezechilibrată. Aţi găsit persoana potrivită care poate interveni în treburile dumneavoastră şi, de acum încolo, o veţi privi cu maximă recunoştinţă. Este o persoană importantă, iar ajutorul pe care vi-l oferă acum vă scoate din încurcătură.

Capricorn
Primiţi o veste care deschide perspective noi către viitor. Poate aveţi şansa de a vă schimba locul de muncă sau domiciliul, sau faceţi planuri de călătorie pentru o perioadă ceva mai îndepărtată, dar de pe acum trebuie să vă organizaţi programul pentru momentele respective. Sunteţi foarte atent la detalii, pentru că este momentul optim pentru a trasa direcţia cu câteva zile sau săptămâni înainte.

Vărsător
Aţi aşteptat mult un răspuns care tot întârzia să apară, încât aproape că renunţaserăţi la vreo speranţă că se mai poate întâmpla ceva bun. Iată că răbdarea dumneavoastră a meritat, pentru că în final primiţi vestea mult dorită, care vă ia o piatră de pe inimă. De acum vă puteţi linişti, pentru că totul revine la normal, dar trebuie să recunoaşteţi că aţi stat ca pe ghimpi.

Peşti
Vă plac declaraţiile de dragoste siropoase şi romantice care vă fac să suspinaţi, dar sunt momente în care acestea nu sunt de ajuns pentru a fi complet convins de intenţiile celuilalt. Aţi fi mult mai fericit dacă, pe lângă vorbele dulci, ar veni şi ceva angajamente solide, care să vă inspire încredere pe termen lung. Partenerul ar putea spune că sunteţi interesat de ceea ce aţi putea obţine din relaţia cu el, dar dumneavoastră chiar vreţi să fiţi sigur că vă puteţi baza pe el pe viitor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu